Marea Evanghelie a lui Ioan (vol 2) - Dicteu Divin prin Jacob Lorber

Marea Evanghelie a lui Ioan vol. 2






Marea Evanghelie a lui Ioan (vol. 2)





(Din 10)




(Vezi Vol.1 pe: http://www.scribd.com/doc/8124476/Marea-
Evanghelie-a-Lui-Ioan-Vol-1 ; alte evanghelii apocrife pe:

http://www.scribd.com/people/documents/236910-billydea






Capitolul 1




Despre pedepsirea răufăcătorilor

1. Comorile din grota lui Kisjonah au fost aduse seara târziu. Pe lângă mult aur şi argint, era
şi o mare cantitate de pietre preţioase atât şlefuite, cât şi neşlefuite. La fiecare trei funţi de diamante
şlefuite şi şapte funţi de diamante neşlefuite corespundeau tot atâtea rubine, încă o dată pe atâtea
smaralde, hiacinte, safire, topaze şi ametiste şi patru funţi de perle de mărimea unor boabe mari de
mazăre. Douăzeci de mii de funţi erau de aur şi de cinci ori pe atâta erau de argint.
2. Când Faustus a văzut această bogăţie uriaşă, şi-a împreunat mâinile deasupra capului şi a
spus: “O, Doamne! Ca fiu al unuia dintre cei mai bogaţi patricieni, mi-a fost dat să văd mari bogăţii
ale acestui pământ, dar ceva asemănător cu ce este aici nu am mai văzut niciodată! Îi întrece pe toţi
faraonii şi întrece ceea ce se zice în legenda lui Krosus, care nu mai ştia ce să facă în cele din urmă cu
atâta bogăţie şi care şi-ar fi construit un palat din aur dacă cel care l-a învins nu i l-ar fi luat.
3. Acum spune-mi Tu, Doamne, Tu, celui căruia toate lucrurile îi sunt cunoscute, spune-mi
mie, păcătosului, cum s-a putut ca aceşti slujitori ai lui Satana să strângă atâtea comori? Într-un mod
cinstit nu cred că au făcut-o şi nici într-un timp scurt! Deci, cum a fost posibil?”
4. Eu am spus: “Prietene, nu te mai ocupa de asta! Nici măcar nu merită oboseala de a mai
irosi cuvinte din cauza acestor mizerii ale Satanei. Poţi fi sigur că nici un ban de aici nu este câştigat
cinstit. Ne-ar lua mult timp pentru a înşirui şi a povesti totul cu de-amănuntul, prin câte mii de fapte
mârşave a adunat toate bogăţiile acest neam de vipere, neam de năpârci, şi cum a strâns prin jaf
asemenea comori.
5. Sper că nu te mai îndoieşti că pungaşii aceştia sunt de teapă joasă; iar de ce sunt mai mult
decât nişte şarlatani, nu este nevoie să mai afle nici un alt om. După legile Romei, îşi merită deja
înzecit moartea şi asta numai pentru jefuirea caravanei împărăteşti care transporta dările. Acest jaf, a
cărui dovadă se află în faţa noastră, sub forma acestor comori uriaşe, nu este mai puţin grav, chiar
dacă nu priveşte într-un mod atât de direct dările.
6. Chiar dacă ai şti totul, nu poţi să-i omori de mai multe ori pentru faptele lor rele. Cel mult
le-ai mai putea prelungi chinurile, dar de ce? Cu cât chinurile sunt mai îngrozitoare - ca să vorbesc în
termenii în care judecaţi voi - cu atât mai repede aduc moartea. Cu cât sunt mai blânde, dar de o
durată mai mare, cu atât cel pedepsit simte mai puţin faţă de cum ai simţi tu atunci când te-ar deranja
o muscă. Sufletul se teme de moartea trupului său mai mult decât de orice altceva. Fiind atât de legat
de materialitate, el se va retrage repede în lăcaşurile sale cele mai adânci, desprinzându-se de
bunăvoie de trupul său, în care nu mai are de ce să rămână. Atunci poţi chinui un astfel de trup cum
vrei, şi el va simţi doar puţin sau chiar nimic. Dacă supui trupul unei suferinţe mari, sufletul nu va
putea rezista prea mult timp şi se va produce o ruptură puternică; atunci vei putea să fierbi sau să arzi
trupul, dar acesta nu va mai simţi nimic din pedeapsă.
1

---

Marea Evanghelie a lui Ioan vol. 2


7. De aceea, Eu nu sunt de acord cu pedeapsa cu moartea; această pedeapsă nu are mare
importanţă pentru cel care este omorât şi cu atât mai puţin va fi de folos vreunei dreptăţi. Astfel, îl
omori pe unul şi alte mii jură răzbunare! Din punctul de vedere al legii divine, Eu sunt în schimb de
acord cu folosirea fără odihnă a biciului cel mai tăios, până la totala îndreptare! Biciul, folosit la
momentul potrivit, este mai bun decât banii sau decât aurul cel mai curat. Prin bici sufletul se
îndepărtează tot mai mult de materia lui şi se îndreaptă în sfârşit spre spiritul său. Şi, dacă biciul a
provocat aceasta, atunci el a salvat un suflet de la pieire şi totodată l-a salvat pe om de la moartea
veşnică.
8. De aceea, flecare judecător care judecă după ordinea lui Dumnezeu, nu trebuie să-l
pedepsească cu moartea trupului, care oricum nu are rost, nici pe cel mai mare răufăcător. El
trebuie să-l pedepsească cu biciul, pe măsura fărădelegii făcute. Dacă face aceasta, atunci este un
judecător al oamenilor către cer; dacă însă nu o face, atunci este un judecător către iad, faptă pentru
care nu va primi vreo răsplată de la Dumnezeu, ci îşi va primi răsplata chiar din împărăţia în numele
căreia a judecat! Acum, că ştii de ajuns de multe, hai să adăpostim comorile! Mâine vor ajunge şi cele
din Horazin şi imediat va avea loc împărţirea şi trimiterea acestor mizerii diavoleşti. Să intrăm în sala
de mese pentru că ne aşteaptă cina! Toată povestea asta a durat deja prea mult şi este timpul să
pornesc spre Nazaret.”
9. Faustus a spus: “Îmi dau seama că nu-ţi place deloc această poveste respingătoare, dar ce
se mai poate face când lucrurile au luat această întorsătură? Te mai rog, Doamne, cel mai bun şi
măreţ prieten al meu, să nu pleci de aici înaintea mea pentru că, în primul rând, nu văd rostul vreunui
lucru fără Tine şi, în al doilea, cred că m-aş plictisi de moarte aici, chiar şi cu draga mea soţioară
alături. De aceea, Te rog să nu părăseşti acest loc până când nu se va termina cu totul această poveste!
Cu ajutorul Tău, sper ca până mâine la amiază să se încheie.”
10. Eu: “Foarte bine! Dar nu mai vreau să văd nimic din toate comorile şi nici pe cei
unsprezece farisei; pentru că mi-e mai scârbă de ei decât de un hoit.”
11. Faustus a spus: “Vom avea grijă de asta.”





Capitolul 2



Iuda Iscarioteanul - hoţ de aur

1. Am intrat atunci în cameră, mai bine zis în sala de mese, unde ne aştepta o cină copioasă.
Dar abia am început să mâncăm, că au venit doi slujitori aducându-l pe Iuda Iscarioteanul. Ei i-au
spus judecătorului superior că acest discipol, sau ce o fi el, a vrut să fure câţiva funţi de aur, dar că l-
au prins asupra faptului, i-au luat aurul şi l-au adus aici pentru a fi tras la răspundere.
2. Iuda stătea foarte ruşinat şi a spus: “Departe de mine gândul de a fura aurul. Am vrut doar
să verific câteva bucăţi, dacă sunt cu adevărat atât de grele pe cât se spune. Aceşti nebuni m-au prins
însă şi m-au adus aici ca pe un hoţ ordinar! Te rog, Faustus, ia această ruşine de la mine!”
3. Faustus a spus (servitorilor): “Lăsaţi-l să plece! Este un discipol al Domnului şi pentru
aceasta îl voi cruţa.” Apoi s-a adresat lui Iuda: “Şi tu să nu te mai atingi, mai ales noaptea, de bucăţile
de aur – dacă nu eşti taxator împărătesc - altfel vei fi pedepsit, după lege, pentru furt! L-ai înţeles
bine pe judecătorul suprem Faustus?”
4. Iuda a spus, foarte ruşinat: “Doamne, crede-mă, nu am avut nici cea mai mică intenţie de a
fura, ci voiam doar să fac o verificare - într-un moment nepotrivit, este adevărat - a greutăţii unei
bucăţi de aur.”
5. Eu am spus: “Mergi şi caută-ţi un adăpost! În curând vei muri şi tu de mâna Satanei de răul
de care mor toţi hoţii, pentru că ai fost, eşti şi rămâi un hoţ! Atâta timp cât te sperii de asprimea
pedepsei, nu eşti încă un hoţ în întregime, dar în inima ta eşti de mult timp hoţ. Dacă aş înlătura astăzi
toate legile, tu ai fi primul care ar pune mâna pe comorile de afară, pentru că inima ta este departe de
legile dreptăţii şi omeniei. Păcat de capul tău că nu bate sub el o inimă mai bună! Du-te şi culcă-te
2

---

Marea Evanghelie a lui Ioan vol. 2


acum şi să fii mai treaz mâine decât azi!”
6. După ce i-am făcut această observaţie, Iuda a plecat, profund ruşinat, din sala de mese în
dormitor şi s-a întins; s-a mai gândit însă vreo două ore cum ar putea să scape de ceea ce i-am prezis.
Dar în inima lui nu a găsit nici o scăpare, pentru că aceasta a început imediat să-şi revendice setea de
aur şi, astfel, a adormit. Noi ne-am dus, la rândul nostru, să ne odihnim fiindcă eram obosiţi.
Dimineaţa nu s-a lăsat aşteptată.
7. Dimineaţă însă, tocmai când Faustus voia să se întoarcă pe cealaltă parte pentru a mai trage
un pui de somn, au ajuns şi cei care aduceau comorile de la Horazin. El a trebuit să meargă să vadă
comorile, să le taxeze şi să le preia. Când a terminat, noi, ceilalţi, eram deja în picioare, gata pentru a
mânca, totul fiind deja aranjat pe mesele din sală. Faustus a venit la braţ cu soţia lui, fiind obosit de
atâta muncă, şi s-a aşezat lângă Mine.
8. După ce am luat micul dejun, de la care nu a lipsit un vin bun, Faustus a început să-Mi
povestească despre ce a făcut dimineaţă, lucruri care, în mod obişnuit, cu toată hărnicia de care ar fi
dat el dovadă ar fi durat două săptămâni. Toate erau acum pregătite pentru a fi trimise la destinaţie.
Documentele erau încheiate, pregătite pe masa din cancelarie, şi toate scrisorile judecătoreşti de liberă
trecere erau întocmite fără nici o greşeală. Comoara din grota lui Kisjonah fusese bine împărţită şi
avea acum alături documentele care arătau unde va fi trimisă. La fel şi banii proveniţi din impozite,
alătur de marea comoară a templului din Horazin, fuseseră expediaţi. În cancelarie mai erau însă şi
multe unelte de tâmplărie care nu se ştia ale cui sunt.
9. Eu am spus: “Acolo jos, la capătul mesei, lângă mama Maria, stau cei doi fii ai lui Iosif, pe
nume Jose şi Joel. Ale lor sunt acestea! Le fuseseră luate drept gaj, împreună cu mica lor căsuţă din
Nazaret Să le fie, deci, date înapoi.”
10. Faustus a spus: “Doamne, atunci doresc să primească înapoi şi casa! O, Doamne şi
prietene, câtă supărare mi-au adus până acum aceşti farisei negri la suflet! Legea însă a fost de partea
lor şi nu au putut fi atinşi în nici un fel. În faţa ochilor mei au făcut nedreptăţile cele mai mari şi, cu
puterea pe care o are un om, nu li s-a putut face nimic. Dar aici Satana i-a lăsat totuşi baltă şi acum
am în mâinile mele aceste documente în faţa cărora aceşti nelegiuiţi vor tremura ca frunza-n vânt!
Raportul autentificat către guvernatorul Cyrenius este o operă de artă şi tocmai îl trimitem la Roma,
împreună cu dările. Din Tir, Sidon şi Cezareea, vasul împărătesc cu douăzeci şi patru de vâsle, având
un vânt bun, ajunge în douăsprezece zile pe ţărmul roman, şi atunci acest raport va fi în mâinile
împăratului! Să vedem cum vă veţi mai bucura peste douăsprezece zile voi, oameni negri la suflet!
Îngâmfarea voastră va avea de suferit.”
11. Eu: “Prietene! îţi spun: nu te bucura prea devreme! O cioară nu scoate ochii alteia. Celor
unsprezece nu le va merge într-adevăr prea bine în temniţă! Ei nu vor fi omorâţi, dar vor fi închişi pe
viaţă în camera pocăinţei. Ca scuză publică pentru Roma, vor fi spălaţi ca lâna, ca să devină albă.
Dar, mai departe, îţi va fi foarte greu să răspunzi tuturor întrebărilor Romei ce-ţi vor fi puse în
următoarele rapoarte. Ţie nu-ţi va fi atins nici un fir de păr, dar vei putea scăpa doar cu greu de un
anumit necaz, dacă nu te vei înţelege cu martorii cinstiţi şi nu vei cunoaşte celelalte semne
prevestitoare. De aceea ţi-l las ţie pe Pilah. El te va ajuta în toate lucrurile. Imbracă-l însă repede în
straie romane pentru ca să nu fie recunoscut de tovarăşii săi care sunt în Capernaum! Pentru că pot să-
ţi spun: Satana nu şi-a organizat nici, pe departe într-un mod atât de viclean regimentul precum acest
neam de vipere. De aceea renunţă la această blândeţe a ta, asemănătoare celei a unui porumbel, şi fii
ca un şarpe, altfel nu te vei descurca cu acest neam de năpârci.”
12. Faustus: “Îţi mulţumesc mult pentru acest sfat! Dar acum, că această poveste s-a terminat
atât de bine pe cât se putea, să facem ceva care să ne înveselească!”
13. Eu: “Foarte bine! Sunt de acord, dar să-l aşteptăm şi pe Kisjonah, care va încheia în
curând să-şi aranjeze casele lui de bani!”





Capitolul 3

3

---

Marea Evanghelie a lui Ioan vol. 2



Folosirea corectă a puterii vindecătoare şi a celei de a face miracole

1. După un timp a venit Kisjonah. El ne-a salutat pe toţi cu multă prietenie şi a spus: “Nespus
de mult iubit prieten Iisus! (Te numesc astfel doar în afară; pentru că Tu ştii cum şi cine eşti în inima
mea.) Doar Ţie trebuie să-Ţi mulţumesc pentru tot! Am şters din registrul de dări, în care sunt trecute
datoriile sărmanilor locuitori ai Canaanului, doar o mică sumă de cinci mii de funţi, şi Tu ai făcut să
câştig pentru aceasta cincizeci de mii de funţi, pe lângă valoarea inestimabilă a celorlalte comori, care
este poate încă o dată pe atât! Îţi promit însă, cu toată iubirea fără de margini pe care Ţi-o port, că voi
folosi toate acestea pentru binele săracilor şi al celor năpăstuiţi, pentru ca acest gunoi diavolesc să
devină aur pentru cerurile Domnului.
2. Aurul şi argintul nu-l voi da oamenilor în mână, pentru că acestea sunt cu adevărat otravă
pentru inima slabă, pământească, a oamenilor; dar voi face un rost - casă şi voi da ceva avere - celor
care nu au nici măcar un acoperiş deasupra capului, iar celor sărmani le voi da vite, pâine şi
îmbrăcăminte. Iar fiecăruia care va fi astfel ajutat îi va fi dus cuvântul Tău şi-i va fi spus numele Tău,
pentru ca el să ştie cui trebuie să-i mulţumească pentru tot şi să mai ştie că eu sunt doar supusul şi
umilul Tău servitor! Tu, Doamne, întăreşte-mă mereu, ca să pot sluji în numele Tău! Dacă voi fi
vreodată ispitit să-mi îndrept vreun simţ spre lume, atunci ia-mi toate puterile, ca să înţeleg că sunt un
om slab şi că nu pot să fac nimic singur!”
3. Eu am pus mâna pe inima lui şi i-am spus: “Prietene şi frate! Păstrează-Mă aici, înăuntru,
şi nu vei fi lipsit niciodată de putere pentru a duce la bun sfârşit lucrurile bune! Da, având credinţă vie
şi iubire deplină, pură, pentru Mine şi căutând în gând şi în fapte să faci bine oamenilor, în numele
Meu, vei domni asupra elementelor, şi ele te vor asculta! Vânturilor nu le va fi de neînţeles chemarea
ta, iar marea îţi va cunoaşte gândurile. Iar unui munte sau altuia îi vei putea spune: «Ridică-te şi
aruncă-te în mare!» şi se va face aşa cum ai spus tu.
4. Dar dacă cineva cere semne de la tine, în numele credinţei, să nu-i dai; pentru că cel care
nu recunoaşte adevărul din cauza adevărului, acestuia nu-i este de ajuns nici un semn. Pentru acela
este mai bine să rămână orb, cum era. Pentru că, dacă este forţat printr-un semn să primească
adevărul şi totuşi nu urmează învăţătura, acest semn este o dublă judecată pentru el. O dată este forţat,
prin semn, să primească adevărul ca adevăr - chiar dacă el îl recunoaşte sau nu ca atare, în orbirea lui,
- iar în al doilea rând, dacă nu făptuieşte după adevărul revelat prin semn, chiar dacă recunoaşte sau
nu adevărul ca adevăr, ca urmare a ordinii divine, va fi supus unei profunde judecăţi interioare, pentru
că reuşita semnului i-a dat dovada care leagă. Şi asta este de ajuns; recunoaşterea sau nerecunoaşterea
nu este o scuză pentru nimeni.
5. Astfel, dacă cineva cere, drept dovadă a unui anumit adevăr, un semn şi spune: «Cu toate
că nu recunosc baza adevărului spuselor tale, dacă-mi este făcută dovada clară a acestei învăţături
printr-o minune, atunci voi primi în întregime această învăţătură ca adevăr!», ei bine, dacă-i este dat
acel semn celui care l-a cerut, el trebuie să primească adevărul învăţăturii pe deplin, chiar dacă o
înţelege sau nu, pentru că semnul stă acum drept garanţie.
6. Iar în al doilea rând, din cauza orbirii sale, el nu poate să pătrundă în profunzimea
adevărului şi, pentru că nu reuşeşte să urmeze în viaţa obişnuită învăţătura adevărului, atunci va gândi
în sinea lui: «Cred că ceva este adevărat, pentru că altfel nu ar fi apărut semnul; dar totuşi nu pot
recunoaşte profunzimea sensului său şi, dacă fac după cum mi s-a arătat, ar însemna să mă calc în
picioare într-un fel dezgustător. De aceea, mai bine nu fac aşa şi rămân la vechiul meu mod de viaţă
obişnuit care, este adevărat că nu este plin de semne deosebite, dar totuşi îmi place!»
7. Vezi, chiar în aceasta constă pedeapsa pe care şi-a atras-o singur cel care a cerut semnul,
semn care i-a dat dovada de netăgăduit şi împotriva căruia nu ar putea veni cu nici o altă dovadă.
Datorită modului său greşit de viaţă, el apare ca un luptător împotriva adevărului etern, pe care-l
respinge cu toate că are semnul de netăgăduit care i-a fost dat drept călăuză. El nu-l va vedea
niciodată ca o dovadă a adevărului revelat, ci îl va înlătura din calea sa ca şi cum nu ar fi existat
vreodată. De aceea, este cu mult mai bine să nu arăţi niciodată un semn ca să demonstrezi
4

---

Marea Evanghelie a lui Ioan vol. 2


adevărul!
8. Dar, spre binele şi pentru folosul oamenilor, fără ca să-ţi fie cerute, poţi să faci ca aceste
semne să apară, în tăcere, cât de des vrei. Aceasta nu va duce pe nimeni în păcat sau la judecată.
Dacă, spre binele omului, ai arătat înainte vreun semn, trebuie după aceea să-i dai şi o învăţătură
acelui om, pe măsura cererii pe care acesta o poartă în el. Dacă însă nu o cere, atenţionează-l cu
asprime asupra păcatului în care se află. Dar nu-i mai da imediat o altă învăţătură, pentru că aceia
care au fost ajutaţi vor vedea în tine un făcător de minuni, un magician, iar mai departe
semnul nu îi va mai obliga la nimic.
9. Toţi cei care au primit această putere de a face minuni atunci când este nevoie, să urmeze
cu străşnicie sfatul Meu, dacă vor cu adevărat să facă bine.
10. Dar mai ales să se ferească să facă vreo minune dacă este într-o stare de învolburare sau
de furie! Pentru că orice semn poate şi trebuie să fie revelat doar când eşti plin de iubire pură,
adevărată şi de blândeţe. Dacă însă este făcut la mânie, ceea ce este posibil, iadul ajută şi el cu ceva
acolo, şi un astfel de semn aduce atunci nu numai o binecuvântare, ci şi un blestem.
11. După cum v-am învăţat de mai multe ori până acum, să-i binecuvântaţi chiar şi pe cei care
vă blestemă şi, cu atât mai puţin, să pregătiţi blesteme celor cu sufletul orb care nu vă vin în
întâmpinare cu blesteme, ci doar cu orbirea plină de îngâmfare a inimii lor!
12. Gândiţi-vă deci bine şi faceţi astfel şi atunci veţi răspândi peste tot binecuvântarea, aşa
cum am făcut Eu şi voi face mai departe. Pentru că adesea, unui om amărât, o faptă bună îi
transformă mai mult inima şi sufletul decât o sută dintre învăţăturile morale cele mai bune. De aceea,
după ordinea cerută la răspândirea evangheliei, calea către inima sărmanilor se croieşte mai întâi prin
fapte bune aici, pe pământ, şi abia apoi este propovăduită evanghelia sufletelor sănătoase. Aşa este
mult mai bine decât să se înceapă cu învăţătura şi apoi sărmanul ascultător să fie aruncat, printr-un
semn, în judecata care sigur va urma, deci într-un necaz mai mare decât cel de la început, care chinuia
doar trupul.
13. Dacă eşti chemat la un bolnav, atunci aşează-ţi mâinile pe el, înaintea predicii, pentru ca
acestuia să-i fie mai bine. El te va întreba apoi: «Prietene, cum poţi să faci aşa ceva?» Tu vei
răspunde: «Prin credinţa vie în numele Aceluia care a fost trimis din ceruri pentru adevărata fericire a
tuturor oamenilor!» Dacă te va întreba de nume, atunci dă-i, pe măsura înţelegerii sale, cât mai multă
învăţătură de început, pentru ca să întrezărească cum s-a putut petrece aşa ceva.
14. Dacă a ajuns până aici, dezvăluie-i tot mai mult, cu dreaptă măsură. Iar dacă vezi că după
aceste discuţii inima ascultătorului se trezeşte şi mai mult, spune-i atunci totul şi poţi fi sigur că el va
lua totul înlăuntrul său şi va crede fiecare cuvânt al tău. Dacă îi vei da însă prea mult deodată, el va fi
apăsat, iar simţurile-i vor fi tulburate şi atunci va trebui să munceşti din greu cu el.
15. Aşa cum nou-născuţilor nu li se dă imediat hrana unui adult, care le-ar pricinui moartea
imediată, cu atât mai puţin trebuie dată «copilului» spiritual o hrană spirituală care este potrivită doar
pentru «adulţi». Dacă nu se va respecta această măsură divină, spiritul lor va fi ucis şi apoi va fi
foarte greu să-i reînvii în spirit. Aţi înţeles cu toţii ce v-am spus?”
16. Mişcaţi profund, au răspuns cu toţii: “Da, Doamne, lucrurile acestea ne sunt atât de
limpezi ca şi soarele la amiază şi le vom urma întru totul!”
17. Eu am spus: “Bine, să mergem acum la peştera în care fariseii aveau ascunse comorile;
pentru că în aceasta mai este o peşteră pe care trebuie să o cercetăm. Luaţi însă torţe, vin şi pâine;
vom întâlni acolo fiinţe care sunt foarte înfometate.”





Capitolul 4



Vizita şi descrierea unei peşteri de stalactite

5

---

Marea Evanghelie a lui Ioan vol. 2


1. Kisjonah s-a ocupat să fie aduse cele necesare. Baram a adus proviziile de vin şi pâine
care-i mai rămăseseră. Jairuth şi Jonael, care nu se putuseră despărţi de Mine, M-au rugat să le
îngădui să vină şi ei în această expediţie.
2. Eu am spus: “Sigur că da; sunteţi chiar bineveniţi, atât voi, cât şi Archiel care ne va ajuta
foarte mult! Vă mai spun încă ceva, şi anume: el tocmai părăseşte Siharul plecând dintr-un grup de
soli de-ai duşmanilor voştri şi se îndreaptă spre noi, ca să vă convingă să vă reîntoarceţi degrabă,
pentru că poporul s-a ridicat împotriva lor şi deja a alungat alaltăieri preotul nou instalat. Acesta va fi
şi el în grupul de soli. Ei vor ajunge în seara aceasta aici. Dar acum să pornim la drum!” În această
expediţie au mai vrut să vină şi femeile şi slujitoarele şi M-au întrebat dacă le îngădui.
3. Eu însă le-am spus: “Dragele Mele fiice, acesta nu este un drum pentru voi, de aceea
rămâneţi mai bine acasă şi aveţi grijă să avem destulă mâncare deseară, când ne vom întoarce!”
Maria, împreună cu celelalte femei, au fost mulţumite şi au rămas să aibă grijă de casă. Lydia însă ar
fi dorit să vină totuşi cu noi, dar pentru că a văzut că aceasta nu era voia Mea, a rămas acasă şi a făcut
ce au făcut şi celelalte femei.
4. Noi însă am pornit la drum şi, după câteva ore de mers, am ajuns la peşteră şi am intrat cu
torţele aprinse. Kisjonah a fost foarte mirat de mărimea peşterii şi de interesantele formaţiuni carstice,
care erau de departe cele mai frumoase din toată Asia Mică, foarte bogată în astfel de peşteri. Făpturi
gigantice de toate felurile au apărut înaintea privitorilor timizi.
5. Faustus însuşi, căruia nu-i lipsea curajul eroilor romani, se făcu mic şi zise: “Fără să vrem,
putem gândi că sub pământ trebuie să mai locuiască un fel de zei care creează prin infinita
lor putere astfel de opere gigantice. Aici sunt imagini de oameni, animale şi pomi; dar cât sunt de
mari! Ce sunt uriaşele temple şi statui ale Romei pe lângă acestea? Priveşte-l pe acest arab cu forme
atât de clare! Dacă cineva ar vrea şi ar putea să urce la înălţimea capului său, ar trebui să urce scările
o oră întreagă. El se află într-o poziţie şezândă şi ameţesc uitându-mă la capul său! Oh, aceasta este
cu adevărat ceva ce merită văzut şi demn de ţinut minte! Este cu neputinţă să se fi format întâmplător!
Uite, aici este un grup de luptători cu săbii şi lăncii! Din adâncuri rânjeşte parcă un monstru enorm;
desenul este desăvârşit! Doamne, Doamne, cum s-au format aceste minunăţii?!”
6. Eu am spus: “Prietene, priveşte tot ce se arată ochilor tăi şi nu întreba nimic; vei afla şi
răspunsul. Vei vedea lucruri care te vor minuna şi mai mult, dar nici atunci nu întreba nimic! Când
vom ieşi din grotă vă voi explica tuturor tot ce este de explicat.”
7. Am mers mai departe şi am intrat într-o încăpere foarte mare şi înaltă, care nu era însă
întunecată, ci era plină de lumină, în această încăpere erau mai multe izvoare de petrol care fuseseră
aprinse, cu foarte mulţi ani în urmă, de oamenii care locuiseră în această grotă şi care ardeau de
atunci încontinuu cu flăcări de diferite mărimi, ce luminau în parte această încăpere imensă. Printr-o
deschizătură destul de mare, aflată pe cupola acestei încăperi, intra lumina puternică a zilei. De aceea,
grota era destul de bine luminată.
8. Pe jos se vedeau tot felul de figuri: şerpi, broaşte uriaşe şi multe animale de toate felurile,
mai mult sau mai puţin clare, precum şi o mulţime de formaţiuni cristaline, de toate culorile şi de
toate mărimile, de la unele mici până la forme imense. Toate la un loc ofereau o privelişte
încântătoare.
9. Faustus a spus: “Doamne, aici sunt podoabe cum nici un împărat nu a visat vreodată! Dar
oare nu este acest loc un fel de Tartar, aşa cum îl descriau miturile greceşti!? Iată Styxul, pe bătrânul
Charon, pe cei trei judecători neîndurători ai sufletelor: Minos, Aakus şi Radamantis, în sfârşit
câinele cu trei capete, Cerber, apoi nişte Furii şi în cele din urmă Pluto cu frumoasa Proserpina, şi
Tartarul chinurilor ar fi gata! Aceste multe focuri care ies din pământ şi din pereţi, miile de figuri de
animale înspăimântătoare - chiar dacă sunt moarte şi pietrificate - şi o mulţime de alte lucruri
infernale arată, fără nici o îndoială, că ori suntem în Tartar, ori pe drumul spre acesta; sau, la ce mă
gândesc acum şi mi se pare cel mai aproape de adevăr: datorită acestei grote, sau unei alteia
asemănătoare, a apărut desigur mitul grecesc al Tartarului!”
6

---

Marea Evanghelie a lui Ioan vol. 2


10. Eu am spus: “Ultimul lucru la care te-ai gândit are mai mult adevăr decât tot ce ai spus
înainte. Preoţimea vicleană a tuturor popoarelor s-a priceput mereu să exploateze şi să folosească în
favoarea ei astfel de apariţii naturale. Aşa s-a petrecut în Grecia şi Roma unde, datorită faptului că au
lăsat libere frâiele fanteziei lor, multe popoare au fost şi vor mai fi îndobitocite - mai mult sau mai
puţin.
11. Atâta timp cât pământul va avea astfel de manifestări vizibile necesare şi foarte diferite,
oamenii care sunt orbi şi cărora le este frică de lumină vor vedea în imaginaţia lor tot felul de lucruri
deformate şi le vor asocia unor puteri supraomeneşti, neobişnuite, pentru că, fiind orbi, nu pot vedea
adevărul.
12. Uită-te la Styx al tău, la navigatorul Charon şi la râul lat de doisprezece stânjeni şi adânc
de un cot, care este doar o baltă prin care se poate trece uşor prin locul cel mai puţin adânc. Uită-te la
cei trei judecători ai tăi pe care-i vezi în lumina palidă, la Furii, la Cerber şi la Pluto cu Proserpina –
figuri pe care le vezi ca reprezentându-i pe aceştia doar de la o anumită depărtare! Privite însă de
aproape şi într-o lumină mai puternică sunt asemenea una alteia şi nici pe departe nu sunt ceea ce a
făcut din ele imaginaţia omului. Să mergem totuşi fără a-i da banii lui Charon pentru trecerea râului;
să trecem pe jos prin Styx şi ne vom uita de acolo ceva mai bine la Tartar.”
13. Am trecut prin aşa-zisul Styx printr-un loc mai puţin adânc şi am intrat printr-o crăpătură
îngustă în Tartarul care, acum luminat de torţele noastre, a scos la iveală o imensă comoară pe care
fariseii nu o descoperiseră încă. Tot ce fusese atât de ascuns a ieşit astfel, prin Mine, la lumina zilei.





Capitolul 5




Povestea comorilor găsite

1. Faustus şi-a împreunat mâinile deasupra capului, l-a chemat imediat pe Pilah la el şi i-a zis:
“Nu mi-ai spus nimic despre acestea! N-ai ştiut? Spune, altfel nu-ţi va fi bine deloc!”
2. Pilah a răspuns: “Stăpâne, habar n-am avut şi nu am intrat niciodată atât de adânc în
peşteră! Bătrânii trebuie să fi ştiut, dar au tăinuit-o pentru a le rămâne bani de ajuns ca să-i scoată,
dacă ar fi fost vreodată nevoie, din orice închisoare. Dar acum totul este al tău.”
3. Faustus M-a întrebat şi pe Mine dacă Pilah spusese adevărul, iar Eu am confirmat cele
spuse de Pilah şi i-am spus lui Faustus: “Prietene, dacă cineva ia ca nevastă o fată dintr-o familie
aleasă, atunci aşteaptă şi o zestre pe drept. Tu ai muncit mult la împărţirea bunurilor şi din acestea ţie
nu ţi-a revenit nici o parte. Ia tu toată comoara aceasta care, după socotelile omeneşti, valorează de o
mie de ori câte o mie de funţi.
4. Perlele sunt cele mai valoroase; fiecare are mărimea unui ou de găină. Găseşti aici o ladă
veche, plină cu astfel de perle, iar flecare dintre ele este nepreţuită. Astfel de perle nu se mai
formează niciunde pe pământ pentru că astfel de crustacee, asemenea altor animale preistorice, au
dispărut de mult. Aceste perle însă nu au fost pescuite din mare. Regele Ninias, numit şi Ninus, le-a
găsit în pământ când a început construcţia oraşului Ninive. Ele au ajuns în parte la David, dar cea mai
mare parte a ajuns, în timpul lui Solomon, în Ierusalim. Aici, în această peşteră, au fost aduse când
romanii au cucerit ţinuturile evreilor sau, mai bine zis, când au cuceriţi aproape jumătate din Asia.
5. Când preoţii au aflat de venirea romanilor, au strâns degrabă toate comorile mai mari care
puteau fi mutate din Templu şi le-au adus în această peşteră pe care o cunoşteau de mult timp. Leii de
aur, care purtau tronul lui Solomon şi care păzeau scările către acesta, au fost ascunşi în vremea în
care Ierusalimul a fost distrus de către babilonieni. Când s-a reconstruit oraşul, ei au fost aduşi în
Templu de către preoţi. Cea mai mare parte a acestor comori se află aici. Tot ce avea valoare mai
mare şi s-a putut strânge în grabă, în timpul cotropirii de către romani, a fost adus aici. La fel s-a
petrecut şi în timpul cotropirii de către puternicii babilonieni - comorile cele mai însemnate ale
Templului au fost duse în renumita peşteră de la Horazin. Cu toate acestea, babilonienilor le-au rămas
destul de multe vase din aur şi bogăţii ce erau folosite la ritualurile din Templu şi pe care le-au dus
7

---

Marea Evanghelie a lui Ioan vol. 2


apoi în Babilon. Trimite-ţi deci oamenii să ducă totul din peşteră; iar mai apoi Archiel va bloca
această grotă astfel încât nimeni să nu mai poată intra aici vreodată.”
6. Faustus a poruncit imediat slujitorilor lui să; ducă toate comorile afară, însă, când au vrut
să le ridice, şi-au dat seama că nu au destulă putere să o facă. Ei M-au rugat pe Mine să le dau puterea
de care aveau nevoie!
7. Eu l-am chemat pe Archiel şi am zis: “Să iei imediat acest gunoi de aici şi să-l duci în
magazia mare din Kis!” Chiar atunci au dispărut toate lăzile grele şi Archiel s-a întors în clipa
următoare astfel încât nimeni nu şi-a dat seama că el lipsise.
8. Faustus a zis apoi: “A mers grozav de bine! Servitorii mei ar fi muncit trei zile; aşa a durat
doar cât ai clipi şi n-a mai rămas nici o ladă aici! Nici nu mai întreb cum s-a petrecut aşa ceva. Pentru
a înţelege aceste lucruri şi a le preţui la dreapta lor valoare este nevoie de o putere divină!”
9. Eu: “Da, da, ai dreptate! Nici nu ar fi bine pentru om să înţeleagă atât de repede tot ce se
arată. Pentru că stă scris: «Dacă vei mânca din pomul cunoaşterii, vei muri şi tu!» De aceea este mai
bine ca fiecare minune să fie privită drept ceea ce este şi după felul în care a apărut şi să gândeşti cu
tărie că nici un lucru nu-i este cu neputinţă lui Dumnezeu. Este mai bine aşa decât să vrei să lămureşti
totul din temelie, astfel încât din lămurire să înţelegi la fel de mult ca din apariţia în sine.
10. Este de ajuns să ştii că pământul poate duce şi hrăni oamenii! Dacă ai şti cum a fost creat,
el nu te-ar mai fascina şi s-ar trezi în tine pofta de a afla tainele unui alt pământ. Şi, dacă ai înţelege
felul în care s-a format şi cum se menţine cel de-al doilea, ai căuta un al treilea, al patrulea şi al
cincilea pământ, iar mai apoi nu ai mai vrea să cercetezi un al şaselea sau al şaptelea pământ. Ai
deveni apatic, lipsit de bucurie, ai dispreţui viaţa şi ai începe să o blestemi, să blestemi şi ceasul în
care a început să-ţi ofere această cunoaştere - iar o astfel de stare ar fi bineînţeles o moarte pentru
sufletul tău!
11. Dar legea divină este astfel încât atât omul, cât şi îngerul, să poată pătrunde treptat natura
divină din el şi din toate lucrurile create şi aceasta doar până la un anumit nivel; astfel îi va creşte
pofta de viaţă, dragostea de Dumnezeu şi cea pentru aproapele lui, singurele prin care el poate să se
mântuiască, înţelegi acest adevăr?”
12. Faustus a răspuns: “Da, Doamne şi Prietene, înţeleg foarte bine! Acum nu Te voi mai
întreba cum s-au format figurile din această grotă.”





Capitolul 6


Formarea şi surparea grotei cu formaţiuni carstice

1. Eu: “Atunci nu mai contează dacă ştii sau nu; aceasta nu te va îmbogăţi, nici sărăci. Dar
ceea ce poţi să ştii este faptul că nu mâna omului a făurit aceste figuri, ci elementele naturii singure,
ca din întâmplare. Munţii îşi iau din aer o parte din umezeala ce apare din ploaie, din zăpadă şi din
ceaţa care le învăluie adesea crestele. Toată această umezeală coboară atunci prin pământ şi piatră şi,
unde întâlneşte un loc gol, se strânge deasupra sub forma unor picături care, pe lângă apă, conţin şi
calcar dizolvat. Apoi aceste picături cad. Apa lor se scurge mai departe sau se evaporă, dar calcarul
rămâne şi se întăreşte, aşezându-se continuu în straturi, născând astfel tot felul de forme care se
aseamănă, mai mult sau mai puţin, cu unele forme de pe pământ. Aşa s-au format figurile din această
peşteră, natural. Pe lângă aceasta, putem bănui că slujitorii Satanei au ajutat destul de mult la orbirea
oamenilor slabi printr-o conturare mai clară a tot felul de forme asemănătoare omului.
2. De aceea este mai bine ca această peşteră, care hrăneşte credinţele întunecate, să devină de
negăsit pentru vremurile care vor urma. Să ieşim deci pentru ca Arehiel să poată face ceea ce trebuie
cu această peşteră!”
3. Faustus Mi-a mulţumit din suflet pentru lămurire şi a spus: “Înţeleg cu atât mai bine
această explicaţie cu cât i-am auzit şi pe acei romani, buni cunoscători ai naturii, vorbind despre aşa
ceva - mai mult ca o ipoteză. Dar şi ajutorul Satanei este foarte însemnat, pentru că vrăjmaşul vieţii
8

---

Marea Evanghelie a lui Ioan vol. 2


nu va lăsa nefolosite astfel de ocazii, şi urmele rele se află în trei părţi ale lumii în faţa ochilor noştri!
Lucrurile acestea îmi sunt acum toate foarte limpezi; un singur lucru nu pot înţelege întru totul, şi
anume, fericirea nesfârşită a lui Dumnezeu!
4. Spune-mi, ce bucurie poate să-i dea lui Dumnezeu, care cunoaşte toată fiinţarea deodată şi
în profunzimile cele mai ascunse, propria Lui viaţă eternă?! Cum poate să fie bucurie o astfel de
limpezime uniformă, fără să se poată modifica pe Sine din Sine însuşi, când aceasta ar omorî orice
om de plictiseală?”
5. Eu am răspuns: “Priveşte aici oamenii! Ei sunt bucuria lui Dumnezeu atunci când ajung să
fie ceea ce le-a fost dat să fie după ordinea Sa. În ei Dumnezeu regăseşte pe cineva egal cu El. De
aceea, în creşterea continuă a cunoaşterii lor de orice fel, în desăvârşirea în iubire, înţelepciune şi
frumuseţe se află bucuria şi fericirea eternă a lui Dumnezeu! Pentru că tot ceea ce cuprinde
nemărginirea este creat şi pentru oamenii de aici şi nu este şi nici nu va fi vreodată ceva care să nu
existe şi pentru micuţii oameni; acum ştii şi aceasta! Dar să ieşim din peşteră, pentru ca
Arehiel să facă mai repede ceea ce are de făcut!”
6. Ne-am grăbit apoi să ieşim din grotă. După ce am ieşit cu toţii, i-am făcut un semn lui
Arehiel şi în acea clipă s-a auzit o bubuitură puternică, iar intrarea cea largă era acum un perete de
granit prin care nici un muritor nu ar mai fi putut trece, oricât de mult şi-ar fi dat silinţa. Dar, pentru a
face intrarea în peşteră în întregime de nepătruns, după ce ne-am depărtat la vreo trei mii de paşi de
peşteră, s-a produs o modificare a solului astfel încât fostul loc de intrare, care se afla la înălţimea a o
sută de oameni, a fost mutat şi împins în adâncuri. Ar fi fost nevoie de o scară de lungimea a o sută de
oameni pentru a ajunge la peretele cel drept ce astupa fosta intrare, ceea ce oricum era zadarnic
pentru că intrarea însăşi devenise cel mai abrupt perete de munte.
7. Toţi cei de faţă au văzut aceste schimbări ale locului, iar Faustus mi-a spus: “Doamne şi
Prietene! Mă simt copleşit! Aceste întâmplări se află deja la o vecie depărtare de orizontul cunoaşterii
mele! Nici nu mai ştiu dacă mai trăiesc sau dacă visez! Se petrec lucruri minunate, pline de taine,
încât chiar şi în cea mai clară stare de limpezime stau ca un om beat şi nu mai sunt în stare să
deosebesc în propria-mi conştiinţă dacă sunt bărbat sau femeie. Priveşte acest perete de munte! Unde
era el înainte, când mergeam alene pe poteca ce ducea spre peşteră, atât de uşor de străbătut pe jos?!
8. Cel mai straniu însă este că, după toate schimbările făcute, nu se vede nici urmă de vreo
distrugere forţată. Muntele arată de parcă nu s-ar fi schimbat nimic aici încă de la începuturile lumii!
Dacă o mie de oameni ar fi muncit timp de o sută de ani, tot nu se ştie dacă ar fi reuşit să mute o
greutate atât de mare încât să fie dezgolit un perete de stâncă de o înălţime egală cu cea a o sută de
oameni şi o lăţime pe care o străbaţi în mai mult de o oră. Şi, când mă gândesc că acum câteva clipe
nu se vedea nimic din ceea ce a urmat, iar acum nu se văd deloc urmele vreunei distrugeri! De aşa
ceva nu s-a mai auzit până acum! Sunt curios să văd ce uimiţi vor fi navigatorii când vor găsi, în locul
regiunii împădurite pe care o ştiau, acest imens perete muntos! Mulţi nu-şi vor da seama unde se află
şi se vor uita ca viţelul la poarta nouă!”
9. Eu am spus: “De aceea vă spun tuturor să nu povestiţi nimănui - nici măcar soţiilor voastre
– ceea ce aţi văzut. Pe ele nu le-am lăsat să vină cu noi pentru că nu pot să păstreze legământul
tăcerii, nici chiar în împrejurări deosebite, şi îşi lasă slobode gurile. De aceea să nu spuneţi nici voi
soţiilor voastre nimic despre aceste lucruri neobişnuite care s-au petrecut aici! Puteţi să le vorbit
despre forma grotei, despre comorile găsite, dar nici un cuvânt mai mult!” Toţi au făgăduit solemn că
aşa vor face şi apoi ne-am continuat drumul spre Kis, unde am ajuns la apusul soarelui. Femeile şi
slujnicele pe care le lăsasem acasă ne-au ieşit în întâmpinare şi ne-au întrebat dacă s-a petrecut ceva
cu totul deosebit. Le-am spus că e prea devreme să întrebe şi că totul se învârtea doar în jurul unei
comori ascunse a fariseilor, pe care am luat-o. Femeile s-au arătat a fi mulţumite cu acest răspuns şi
nu au mai întrebat nimic.
10. Noi am mers imediat la masă pentru că nici unul dintre noi nu mâncase şi, înfometaţi
fiind, aşteptam nerăbdători cina.

9

---

Marea Evanghelie a lui Ioan vol. 2






Capitolul 7


Faustus găseşte comorile în magazie, orânduite şi bine păzite

1. După ce am mâncat, Faustus s-a dus în magazia mare, la îndrumarea Mea, pentru a vedea
comorile aduse de către Archiel din grotă, la Kis. Toate erau în cea mai bună rânduială, iar lângă ele
se afla şi o listă lungă în care erau scrise toate comorile împreună cu valoarea lor, după cum fuseseră
găsite în grotă. Faustus i-a întrebat pe paznici cine a făcut lista.
2. Paznicii însă au răspuns: “Doamne, lista era deja aici atunci când am fost chemaţi să păzim
comoara. De aceea nu ştim să-ţi spunem cine a întocmit-o.”
3. Faustus a întrebat apoi: “Spuneţi-mi cum au ajuns bogăţiile acestea aici şi cine le-a adus?”
4. Paznicii au răspuns: “Nici asta nu ştim. A venit un tânăr, pe care l-am văzut de mai multe
zile în preajma vindecătorului din Nazaret, şi ne-a poruncit să păzim comoara. După aceea am fost
trimişi de magistratul inferior roman aici. Noi păzim comoara de-abia de două ore. Asta este tot ce
ştim despre comoară şi despre felul în care a fost adusă şi nimic mai mult!”
5. Faustus s-a dus apoi cu lista bogăţiilor la magistratul inferior şi l-a întrebat la fel ca şi pe
paznici; dar şi acesta ştia la fel de puţine lucruri ca şi paznicii. Văzând că nimeni din Kis nu ştie cum
a fost adusă comoara, Faustus şi-a zis: “Pentru că nimeni nu ştie, nu le voi mai aminti de aceste
lucruri ca să nu stârnesc vâlvă fără rost în popor!”
6. Zicându-şi astfel, Faustus s-a întors acasă unde-1 aştepta soţia lui cu braţele deschise,
înainte de a se duce la culcare însă, el a venit la Mine pentru a vorbi despre unele lucruri. Dar Eu l-am
amânat pentru a doua zi şi i-am spus să meargă să-şi odihnească trupul şi sufletul care acum era tot
mai tulburat. Faustus şi ceilalţi s-au dus imediat să se odihnească pentru că aveau mare nevoie de
aceasta.
7. Cu un somn bun, noaptea se termină mai repede. Aşa a fost şi la noi. Ni se părea că abia
adormisem şi deja dimineaţa luminoasă ne chema pe toţi să ne părăsim culcuşurile cele dulci şi să ne
începem treaba. Masa de dimineaţă, care era deja pregătită, ne-a adunat pe toţi în sala de mese unde
am mâncat la fel ca în ziua de dinainte. După masă am adus cu toţii, împreună cu Mine, mulţumire şi
slavă lui Dumnezeu, aşa cum făcuse David (psalmul 32):
8. “Bucuraţi-vă de Domnul, voi, cei drepţi; cei smeriţi să-L slăvească neîncetat! Aduceţi-I
slavă Domnului pe harfe cu zece strune şi cântaţi-I în psaltire. Cântaţi-I un cântec nou, cântaţi-I
frumos pe strunele ce scot doar sunete curate, pentru că adevărat este cuvântul Domnului, iar ceea ce
El făgăduieşte, împlineşte cu străşnicie. El iubeşte dreptatea şi judecata dreaptă; pământul este plin de
graţia Lui. Cerurile s-au făcut prin cuvântul Domnului şi toată oastea prin duhul gurii Lui. El ţine apa
în mări laolaltă ca într-un burduf şi dă adâncime celor ascunse. Toată lumea să se teamă de Domnul,
în faţa Lui să se cutremure tot ce trăieşte pe pământ; pentru că ceea ce spune El, se şi face, şi ceea ce
porunceşte se împlineşte. Domnul nimiceşte sfatul necredincioşilor şi răilor şi îndepărtează gândurile
neamurilor de la aceste sfaturi. Sfatul Său este veşnic, iar gândurile inimii Sale merg din neam în
neam. Fericit este neamul căruia Domnul îi este Dumnezeu, pentru că şi-a ales poporul ca moştenitor!
Domnul priveşte din ceruri şi-i vede pe toţi copiii oamenilor. De pe tronul Său de nestrămutat, El
priveşte spre toţi cei ce locuiesc pământul. El le îndrumă inimile şi vede toate lucrurile lor. Un rege
nu se mântuieşte prin puterea sa mare, şi un uriaş nu este salvat prin marea sa forţă! Nici caii nu-i
ajută să fugă, iar puterea lor mare nu-i salvează!
Ochiul Domnului se uită doar la aceia care îl iubesc sincer şi care nădăjduiesc să primească
Graţia Sa, ca să izbăvească de moarte sufletele lor şi să-i hrănească atunci când este foamete. Fie ca
inima noastră să se bucure de Domnul! Cu toţii ne încredem în sfântul Său nume! Graţia Ta, Doamne,
fie cu noi, precum şi noi ne punem nădejdea în Tine!”





Capitolul 8
10

---